Transferul lui Amariei la Rulmentul, în impas

Redactor:
Andru Nenciu
Transferul lui Amariei la Rulmentul, în impas
  • Publicat:
  • Actualizat:

Transferul interului clujean la Rulmentul Brașov este nesigur. Anunțat ca o adevărată lovitură, transferul interului Carmen Amariei la Brașov a intrat în sfera incertitudinii.
Clujeanca s-a întors de la JO, dar nu știe deocamdată unde va juca în viitorul sezon al cărui start se va da peste 14 zile! „Când am ajuns acasă am aflat că transferul meu la Brașov nu a fost încă perfectat“, a mărturisit Carmen unor apropiați.

Oficialii formației Universitatea Jolidon au confirmat informația. „Ne-am înțeles cu cei de la Rulmentul pentru o anumită sumă, care trebuia plătită până în urmă cu două săptămâni. Am încercat să discutăm cu ei telefonic, dar nu ne-au mai răspuns. Nu știm ce să mai credem, mai ales că și-au dorit-o foarte mult pe Carmen și din acest motiv nu cred că s-au răzgândit”, a declarat directorul sportiv Mircea Cucuian.
Azi e termenul-limită în care grupările din Liga Națională trebuie să trimită la FRH lista cu componența loturilor, însă transferuri se mai pot face și după începerea campionatului. „Nici nu concep ca Amariei să nu joace la Brașov! Marți o aștept la antrenamente“, a declarat antrenorul Herbert Muller.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț

”Veste bună pentru Horațiu Moldovan”. Anunțul venit din Spania

Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi vremea pe litoral?
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana

Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie

Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește

BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!

Umilit luni de zile la şcoală, un băieţel de 10 ani a ales moartea. 200 de persoane au venit să îl conducă pe ultimul drum pe Sammy, în SUA
Umilit luni de zile la şcoală, un băieţel de 10 ani a ales moartea. 200 de persoane au venit să…
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!

Revenire de senzaţie a unuia dintre Rockefellerii României! Decizia importantă luată de milionarul român

Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!

UNGURII au luat foc. Au anunțat chiar din România: Nu permitem

EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România

Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea

Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO

Halep, în fața unei întrebări extrem de incomode: scenariul care prinde contur în cazul Simonei ANALIZĂ

Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România

E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?

Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu

×